- Informații generale
Rubinul și safirul fac parte din categoria de minerale cunoscute sub denumirea de corundum, în timp ce smaraldul este o varitate de beril. Dintre cele trei, smaraldul are duritatea cea mai mică, și dat fiind faptul că de cele mai multe ori conține incluziuni, e considerat o piatră relativ moale, care se sparge relativ ușor. Toate cele trei pietre prețioase conțin inserții de rutil, care le conferă proprietatea de refracție a luminii. Prezența rutilului confirmă faptul că pietrele sunt autentice și că nu au fost tratate.
- Varietăți coloristice:
Rubin: roșu
Safir: albastru (cel mai frecvent întâlnit), transparent, galben, portocaliu, roz, verde, maro, violet, gri, roz. Safirul roșu poartă denumirea de rubin.
Smarald: verde
- Factori care influențează valoarea pietrelor prețioase
Valoarea pietrelor prețioase este evaluată pe baza a 4 criterii: culoare, claritate, tăietură, greutatea exprimată în carate.
Culoare: cu cât culoarea este mai intensă, cu atât valoarea e mai mare.
Claritate: cu cât pietrele sunt mai clare, transparente, fără incluziuni, cu atât valoarea lor este mai mare.
Rădăcina de rubin, safir sau smarald este o denumire comercială pentru pietrele opace și cu incluziuni numeroase. Rubinele, safirele și smaraldele brute ( așa cum sunt ele scoase din mină) au în centrul filonului calitatea cea mai bună. Acolo piatra are cea mai intensă culoare, are structura omogenă și nu are defecte. Spre margine, unde este zona de contact cu alte roci, apar diferențe de nuanță, mici impurități, culoarea este mai puțin intensă. Pietrele din această zonă au fost denumite rădăcină de rubin, safir sau smarald. Este o denumire care este conformă cu realitatea, pentru că aceste pietre provin din marginea filonului, din rădăcină sa. În descrierea bijuteriilor vândute la noi pe site este menționată calitatea pietrelor folosite la acestea.
- Tratamente aplicate:
Calitatea pietrelor prețioase colorate (rubinul, safirul, smaraldul) poate fi îmbunătățită prin diferite tratamente, printre acestea numărându-se tratamentele termice și utilizarea uleiurilor, astfel culoarea acestora fiind substanțial îmbunătățită. De asemenea, prin aceste tratamente se urmărește micșorarea fisurilor ce apar în mod natural în cele mai multe pietre prețioase.
Copierea, reproducerea integrală sau parțială a informațiilor de pe acest site este interzisă și se pedepsește conform legii.
®Bijuterii Unique Design